Viata academica in Banat

71 CAPITOLUL 4 CENTRUL DE CERCETĂRI TEHNICE FUNDAMENTALE ȘI AVANSATE ÎNFIINȚAREA ȘI EVOLUȚIA 1951-2016 Odată cu reorganizarea Academiei Române din anul 1948 se aprobă înființarea, la Timișoara, a unor colective de cercetare științifică, încă din anul 1951. Drept recunoaștere a rezultatelor cercetărilor științifice de pe plaiurile bănățene, a poten- țialului creator, prin HCM, nr. 466 din 18.II.1953, se înființează Baza de Cercetări Științifice din Timișoara a Academiei R.P.R. În anul 1956, prin hotărârea Prezidiului Academiei, adresa nr. 84/20.04.1956, se înființează Centrul de Cercet ă ri Tehnice (CCT) , prin reunirea colectivelor existente și organizându-le pe patru secții. M-am gândit că în a scrie istoria CCT este bine să apelăm la ideea înțeleptului cronicar moldovean Miron Costin care spunea că: „Toate lucrurile, dacă se încep a se spune din începutul său, mai bine se înțeleg”. Minunatele plaiuri bănățene, respectiv Banatul – „ Dacia Malvensis ” 1 este parte integrantă a perimetrului Daciei pe care s-a format și dezvoltat o cultură materială și spirituală, la început specific geto-dacică, iar pe urmă daco-romană, din care s-a plămădit poporul român, cu limba sa română. Ocuparea Daciei de către împăratul Traian (102-106) a fost determinată, în primul rând, de apariția, la granița Imperiului Roman, a unui stat puternic și bogat, precum și de pericolul potențial al năvălitorilor barbari. Drept dovadă a bogăției Daciei este printre altele, faptul că Traian a transportat la Roma de aici cca. 165.000 kg aur fin și 331.000 kg argint. Mai mult, Traian, aflând de existența unui număr mare de zăcăminte de aramă, plumb, minereu de fier și, desigur, de aur și argint, instituie așa-zisul „Collegium Aurrarium” care să se ocupe de extragerea și prelucrarea acestor bogății naturale. După retragerea Romanilor din Dacia, sub presiunea popoarelor barbare, împăratul Aurelian, după cum menționează Iordanes: „reche- mând de acolo legiunile le-a așezat în Moesia (274-275)” (Fontes, II, p. 407). Contactele dintre locuitorii de la nordul Dunării cu cei de la sudul fluviului se mențin. Procopius din Caesarea menționează că: „împărații romani de odinioară au împânzit cu cetăți întregul mal al fluviului, cu scopul de a împiedica trecerea barbarilor care locuiau pe cealaltă parte a Dunării. Ei au construit aceste fortărețe și castele nu numai pe malul drept al Dunării, ci pe aici și celălalt țărm” („ Viața în Dacia Romană ”, Macrea, 1969). 1 Denumirea de Dacia Malvensis a fost acordată pe baza unei ipoteze rezultate din interpretarea inscripției descoperite la Denta (județul Timiș) (IDR, III, 1, 109) de către prof. C. Daicoviciu (cf. Nesciendiars..., Sibiu, 1944, 26p; Pe margi- nea cărților, Acta Musei Napocensis, Cluj, VII, 1970, p 125.132. Acad. Ioan ANTON , Dr. Ladislau VÉKÁS , membru corespondent al Academiei Române