Viata academica in Banat

49 • Condensarea tetraclorurii de carbon cu amine aromatice şi heterociclice – un studiu care a condus la publicarea unei lucrări de referinţă în chimia organică, J. Reichel, R. Vâlceanu, W. Schmidt, Rev. Roum. Chim. , 9 743-749 ( 1964 ). • Studiile privind rezonanţa magnetică nucleară pe nuclee de fosfor-31 şi carbon-13 au condus la lucrări cu un impact important cum sunt cele elaborate de D. Purdela şi publicate în Rev. Roum. Chim. , 13 1415-1425 ( 1968 ) și J. Magnetic Resonance 5 23-36 ( 1971 ). ibid. 5 37-43 ( 1971 ). LABORATORUL DE COMPUŞI ELEMENT – ORGANICI Iniţiat şi dezvoltat de prof.dr.ing. Radu Vâlceanu în anul 1968, laboratorul avea menirea de a realiza cercetări în urmatoarele direcţii: • Sinteza şi caracterizarea unor noi compuşi organici ai fosforului şi fluorului; • Studiul unor compuşi de sinteză şi naturali activi din punct de vedere biologic. În abordarea acestor noi direcţii, prof. Vâlceanu s-a înconjurat de tineri de o calitate profe- sională de excepţie dintre care se cuvine a fi amintiţi Victor Eliu, Paul Schulz sau Ion Neda. S-au studiat cele mai importante clase de compuşi organici conţinand fosfor, reprezentative fiind fosfi- nele şi compuşii heterociclici cu fosfor. S-au elaborat metode de sinteză pentru compuşii organici perfluoruraţi, intermediari continand fosfor şi fluor în moleculă. Au rezultat lucrări publicate în reviste prestigioase: R. Vâlceanu, V. Eliu, P. Schulz Z. Szabaday, Doina Ene, Nicoleta Vâlceanu, Pure Appl. Chem. , 44, 285 ( 1975 ); R. Vâlceanu, P. Schulz, Phosphorus 6 231( 1976 ); R. Vâlceanu, I Neda Phosphorus Sulfur , 6, 577 ( 1979 ). Compuşii erau destinaţi unei largi palete de aplicaţii: insecticide, ierbicide, biostimulatori, medicamente, ignifuganţi, antistatizanţi, etc. astfel încat o mare parte a rezultatelor s-au concretizat în numeroase brevete de invenţii aplicate. Dintre acestea trebuie menţionat brevetul pentru fabricarea medicamentului citostatic ciclofosfamida cu perspec- tiva de aplicare pe instalaţia de piloţi de pe platforma „Fagului” a Centrului de Chimie. În anul 1966 se înfi- inţează – sub conducerea profesorului Zeno Simon colectivul de Structură şi Reactivitate dedicat studiului structurii şi reac- tivitaţii compuşilor orga- nici precum şi al relaţiilor cantitative structură - acti- vitate biologică. Incepând cu anul 1968, colectivul funcţionează în cadrul Laboratorului de compuşi element – organici. Trebuie menţionată ca realizare remarcabilă în domeniul chimiei cuantice, studiul atomului de fosfor penta- valent în sisteme conjugate de tip heterocyclic. Cercetările intreprinse au condus la elaborarea unui model pentru fosforul pentavalent tetracoordinat în sisteme conjugate de electroni p , model citat în literatura de specialitate ca modelul Vâlcenu – Simon . În această organizare şi cu această tematică, colectivul funcţionează pâna în anul 1971 odată cu schimbarea survenită în orientarea cercetării către domenii applicative la începutul anilor ‘70. Totuşi, domeniul chimiei computaţionle a continuat să se dezvolte în cadrul unui grup format din tinerii chimişti cu cele mai variate specializări în chimie, cu locuri de muncă şi atribuţii de serviciu diferite de ceea ce însemna chimia teoretică dar pasionaţi de noul domeniu al carui promotor era profesorul Zeno Simon. Din acest grup s-a coagulat mai târziu, în anii 1990, colectivul secţiei de Chimie Computaţională din cadrul Institutului de Chimie Timişoara al Academiei Române. Laboratorul de compusi element – organici. Acad. Ilie Murgulescu, Acad. Coriolan Drăgulescu, prof. Tuliu Simonescu şi prof. Radu Vâlceanu.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=