Viata academica in Banat
343 şi pentru reglajul pozitiv al genelor la euca- riote şi constituie baza unui capitol dintr‑un tratat apărut în 1991 la editura „CRC-Press, Boca Raton” (Fla, USA), şi intitulat Modelling of Cancer Genesis and Cancer Prevention . Un mare număr de lucrări tratează modele pentru ciclul mitotic celular, bazate pe atingerea unei concentraţii prag pentru o substanţă iniţiator. Primele lucrări, în colaborare cu dr. D. Farcaş, publicate în 1967, constituie prima aplicare, în ţara noastră, a computerelor în rezolvarea unor probleme de biologie teoretică. Aceste lucrări au stat la baza unei convenţii de cola- borare internaţionale cu ZIMET-Jena, RDG (1986-1989) şi au fost comunicate la reuniuni ale Grupului European de studii în Proliferarea Celulară (ESGCP), grup al cărui membru profe- sorul Zeno Simon este din anul 1968. Teoria interacţiilor receptor-efector a fost abordată ca o problemă interdisciplinară, cu utilizarea unei serii de noţiuni de chimie cuantică, echilibre chimice, biologie celulară. O prima direcţie în dezvoltarea acestei teorii o constituie o încercare de tratare generalizată a problemei interacţiilor specifice în biologie, pornind de la echilibre chimice pentru interacţii receptor-efector şi caracteristici de forţe inter- moleculare. A rezultat o metodă de evaluare a mărimii situsului de combinare a receptorului în funcţie de cerinţele de specificitate ale siste- mului biologic considerat. O a doua linie o constituie metoda MTD, tratarea efectelor de potrivire sterică în cadrul relaţiilor structura chimică-activitate biologică (QSAR). Bazele acestei metode au fost elaborate începând din 1973 şi dezvolta- tă în colaborare cu acad. Prof. A.T. Balaban, dr. I. Niculescu-Duvăz, dr. I. Motoc şi alţii. Pe această direcţie au apărut trei tratate în stră- inătate şi un număr de lucrări, ceea ce a dus la recunoaşterea şcolii româneşti de QSAR. Se menţionează tratatele de referinţa Steric Fit în Quantitative Structure Activity Relations, Springer Heidelberg, scris împreună cu A.T. Balaban, A. Chiriac şi I. Motoc, şi Minimum Steric Difference. The MTD Method for QSAR Studies , Research Stud. Press. Ltd., Letchworth, Herts (Anglia), 1984. Metoda MTD este prima în domeniu QSAR care aplică pe scara largă şi cu succes principiul suprapunerii (spaţiale) a moleculelor pentru compararea stereochimiei acestora şi al construirii unei reţele de noduri pentru descrierea stereochimiei moleculare. Aceste principii au fost adoptate într-o serie de metode moderne, bazate pe o tehnică de calcul avansată – de exemplu metoda MSA (Hopfinger et al, Arch. Biochim. Biophys., 206, 153(1981), metoda Distance Geometry (G.M.Crippen; J. Medical Chem., 22, 988 (1979), metoda CoMFA (RD Cramer et al , J. Amer. Chim. Soc., 110,5959 (1988). Lucrările privindmetodaMTD, publicate sunt citate în literatura de specialitate, înmajori- tatea tratatelor în domeniul QSAR apărute după 1977 (de ex. R. Franke: Optimierungsmethoden în der Wirkstofforschung, Berlin, RDG, 1978; C. Hanschg în Corelation Analysis în Chemistry, Plenum Press, 1978; P.M. Dean în Molecular Fondations of Drug-Receptor interactions, Cambridge Union Press, 1987). Metoda MTD deşi relative simplă ca tehnică de calcul, este una din cele mai eficiente metode actuale pentru tratarea efectelor stereochimice QSAR şi a făcut obiectul unor colaborări cu Academia de Ştiinţe Medicale (1992) şi cu Catedra de Chimie Bioorganică a Universităţii din Bremen (1993). A fost dezvoltată, pe baza unor consi- derente de echilibru chimic, o teorie pentru recunoaşterea self – non self în apărarea imuni- tară, prezentată în cadrul unei Școli de Vară de Imunologie, cu participare Internaţională (Timişoara, iunie 1992). Profesorul Zeno Simon a avut atribuţii cu caracter organizatoric-administrativ. La Universitatea din Timişoara a îndeplinit funcţia de şef al Catedrei de Chimie (1972-1977), iar la Institutul de Medicină a fost şeful disciplinei de Biofizică (1980-1996). În perioada 1991-1995, este primul coordonator al secţiei de Farmacie, aducând o contribuţie importantă la înfiinţarea Facultăţii de Farmacie. Şcoala creată de profesorul Zeno Simon odată cu înfiinţarea colectivului de Structură şi Reactivitate la Baza de Cercetări a Academiei din Timişoara şi continuată prin Grupul de QSAR şi chimie cuantică cunoaşte o nouă dezvoltare în cadrul în care ea s-a născut. Începând cu anul 1991, funcţionează Secţia de Chimie Cuantică. Contribuţia ştiinţifică a profesoru- lui Zeno Simon la dezvoltarea biochimiei şi chimiei cuantice este rezumată în cele aproape 300 lucrări ştiinţifice publicate în periodice din ţară şi străinătate, precum şi în cele cinci trata- te publicate la edituri din străinătate, singur sau în colaborare, dintre care unele au fost deja
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=