Viata academica in Banat

323 membrilor colectivului. A stabilit priorităţile, a repartizat sarcinile şi a urmărit îndeplinirea lor. A căutat şi a reuşit să antreneze întregul colectiv în activitate. Dezbaterile din şedinţele de colec- tiv vizau atât probleme didactice, prin care se căutau cele mai eficiente mijloace de transfer a cunoştinţelor către studenţi, cât şi probleme ştiinţifice la care îşi aduceau contribuţia fiecare din membrii colectivului. În acest mod şedinţe- le de colectiv deveneau o adevărată şcoală de formare pentru toţi membrii colectivului. O atenţie deosebită a acordat-o dotării laboratorului catedrei cu aparatură modernă şi construcţiei de noi staţiuni performante. Datorită demersurilor personale extrem de insistente a reuşit ca zestrea laboratorului să fie deosebită. Zilnic dimineaţa la ora 7.15 prima vizită o făcea în atelierul catedrei şi în laborator urmărind continuu modul în care se execută lucrările şi activitatea de pregătire a staţiunilor pentru program. A fost prodecan al Facultăţii de Mecanică (1951-1953), decan (1960-1963), prorector (1963-1967) al Institutului Politehnic din Timi­ şoara şi apoi rector (1971-1981), (1989-1990). Ca rector al Institutului Politehnic din Timişoara şi-a adus aportul la implemen- tarea ideii de integrare a învăţământului cu cercetarea, la dezvoltarea bazei materiale a institutului, la perfecţionarea şi modernizarea învăţământului. În timpul mandatului Domniei Sale s-au construit: Facultatea de Electrotehnică, Secţia de prototipuri şi microproducţie, Atelierul şcoală de proiectare şi centrul de calcul de la Facultatea de Construcții, Laboratorul de îmbunătăţiri funcia- re, Laboratorul de construcţii hidrotehnice (aripa nouă), Hala de microproducţie şi laboratorul Catedrei de Procese şi Aparate de pe platforma Azur, hala pentru obţinerea coloranţilor, suprae- tajarea Facultăţii de Mecanică, laboratoarele de mecanică aplicată de la Facultatea de Mecanică, Complexul gospodăresc de la Şag, amenajarea Centrului de Calcul al IPT. În aceeaşi perioadă s-au dat în funcţiune căminele 19, 20, 21, 22 şi cantina nr. 4. Au fost începute lucrările de la Facul­ tatea de Construcţii şi Facultatea de Inginerie Chimică. Nici unul din rectorii de până atunci din istoria Şcolii Politehnice din Timişoara nu se poate mândri cu asemenea realizări şi vor fi foarte greu de depăşit. Desigur a fost sprijinit de profesori, decani, şefi de catedră, practic de întreg personalul instituţiei. Nu numai realizarea clădirilor l-a preo- cupat ci şi dotarea cu aparatură modernă a întregului institut, ceea ce s-a şi realizat. S-a străduit să imprime un curs nou privind perfecţionarea cadrelor didactice, orga- nizând cursuri de perfecţionare interne, legate de însuşirea metodelor de calcul moderne, a limbajelor de programare. Pentru studenţi a căutat să le asigure materiale didactice necesare, modernizând centrul de multiplicare care ajunsese la 170 titluri pe an, fără a fi incluse aici şi volumele unor manifestări ştiinţifice organizate de Politehnică. Procesul instructiv-educativ a fost completat cu activităţi de cercetare-proiectare astfel încât viitorul absolvent să se integreze uşor şi rapid în viaţa practică. Seminariile au căpătat un alt conţinut, încercând să se activizeze această formă de învățământ, dezbaterile fiind axate pe anumite tematici anunţate din timp. De asemenea gospodăria anexă înfiinţa- tă şi dezvoltată permitea îmbunătăţirea hranei studenţilor din surse proprii în perioada sesiu- nilor de examene. Trebuie să arătăm că începând cu anul 1963 când a fost primit membru corespondent al Academiei Române profesorul Ioan Anton a primit sarcina să coordoneze activitatea ştiinţifică a Secţiei de Cavitaţie a Centrului de Cercetări Tehnice, Baza de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara a Academiei Române. Din 1967 până în 1970 a fost directorul acestui Centru, iar după desfiinţarea Bazei din Timişoara a Academiei Române în 1970, colectivul a fost integrat în cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara – Centrul de Cercetări de Maşini Hidraulice pe care profesorul Ioan Anton l-a condus ca director. Din 1991 acesta devine Centrul de Cercetări de Hidrodinamică, Cavitaţie şi Lichide Magnetice. Acesta i-a dat posibilitatea să coordoneze şi să sincronizeze eforturile de cercetare a colectivelor pe care le-a condus, o parte din cercetători fiind şi cadre didactice asociate. În acest fel s-a asigurat valorificarea optimă atât a rezervelor materiale cât şi a celor umane pentru progresul învăţă- mântului şi al cercetării ştiinţifice. În 1997 se înfiinţează Centrul de Cercetări Tehnice Fundamentale şi Avansate în cadrul Bazei Academiei din Timişoara în care este reintegrat colectivul condus de profeso-