Viata academica in Banat

304 de exteriorul animalelor domestice (1922); Diagnosticul gestaţiei la iapă pe cale vaginală (1926); Contribuţiuni la combaterea pestei por- cine cu ser (1926); Herghelia naţională Bonţida (1928); Studiu asupra exteriorului iepelor adulte „Furioso North Star” din Herghelia Statului din Bonţida (1931); Contribution à l’étude de la ma- ladie Acariasis autumnalis (1933); Contribuţii la studiul bolii „Dermatosis aestivalis serpiginosa buccarum equi” (1933); Importanţa zooeconomiei naţionale (1937); Creşterea mânjilor (1937); Ereditatea brahignatismului inferior la cal (1938); Cercetări asupra aclimatizării taurinelor de rasă Simmenthal în Bonţida, Cluj (1942) ş.a. A întocmit şi un tratat referitor la Creşterea ovi- nelor. Membru al Cercului Ştiinţific al Medicilor Militari şi Civili din Cluj, al Asociaţiei Medicilor Veterinari din România. STAICU, IRIMIE (15 aprilie 1905, Cristian, jud. Braşov – 12 iulie 1989, Bucureşti), inginer agronom şi agrotehnician Membru corespondent – 21 martie 1963 După absolvirea Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov (1916–1924), a urmat cur- surile Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău (1924–1928). Şi-a continuat studii- le la Colegiul de Agricultură şi Ştiinţe Aplicate din Manhattan-Kansas (S.U.A.) (1932–1936). În 1938 şi-a susţinut teza de doctorat Influenţa aratului asupra acumulării apei şi nitraţilor în sol şi efectele asupra cantităţii şi calităţii recol- tei grâului de toamnă ; în 1965 a primit titlul de doctor docent. A fost profesor la Facultatea de Agricultură din Timișoara (1944–1963), la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti (1962–1963) şi la Institutul Agronomic din Bucureşti (1964–1972); şef al Staţiunii Experimentale Calacea-Timiş (1946–1948), şef al Secţiei fitotehnice la Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice de la Fundulea (1957–1964) şi director general la Institutul de Cercetări Agricole (1966–1969). Pentru ridica- rea nivelului învăţământului superior de speci- alitate a publicat: Curs de agrotehnică (1951); Agrotehnică şi tehnică experimentală (1967). Şi-a concentrat cercetările asupra studiului privitor la amendamentele şi îngrăşămintele chimice şi or- ganice la plantele cultivate pe cernoziom cioco- lat şi levigat pe soluri brun-podzolit, branciog şi aluviuni, relaţiile dintre gradul de afânare a so- lului, doza de îngrăşare cu azot şi producţia cul- tivată cu porumb pe cernoziom levigat, aplicarea îngrăşămintelor chimice sub formă de ioniţi la porumb, ovăz şi sfeclă. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 50 de lucrări, între care: Aratul pe solul brun roşcat de pădure şi efecte- le lui asupra recoltelor de grâu, porumb, ovăz şi mazăre (1941); Distrugerea solului prin eroziu- ne (1942); Eroziunea solului agricol în regiunea Negreşti-Vaslui şi Cean-Turda (1945); Pregătirea şi păstrarea îngrăşămintelor (1956); Probleme ale mediului înconjurător (1972). Împreună cu Gh. Ionescu-Șișeşti, a întocmit un tratat de Agrotehnică (2 vol., 1958). Membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, vice- preşedinte al Comitetului Consultativ O.N.U. pentru aplicarea ştiinţei şi tehnicii la dezvoltare (1973). Laureat al Premiului de Stat (1963). STANCU, DIMITRIE D. (11 februarie 1927, Călacea, jud. Timiş – 17 aprilie 2014, Cluj-Napoca), matematician Membru de onoare – 21 octombrie 1999 După absolvirea Liceului „Moise Nicoară” dinArad , aurmat cursurileUniversităţii din Cluj, pe care a absolvit-o în 1951. În 1956 a ob- ţinut titlul de doctor în matematică. A desfăşurat