Viata academica in Banat

288 cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. În 1928 şi-a susţinut teza de doctorat Accidentele de automobil. În anii studenţiei, sub îndrumarea unor specialişti de marcă, a făcut cercetări clinice în domeniul neurologiei, preocupându-se de pro- blema transmiterii sunetelor în organismele vii. La absolvirea facultăţii, a fost înaintat la gradul de locotenent, fiind numit medic militar în mai multe garnizoane (Brăila, Turda, Turnu Severin, Lugoj , Dorohoi, Dej, Târgovişte, Cernavodă, Bucureşti). A urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de locotenent-colonel (1946). Şi-a legat pentru totdeauna numele de cibernetică, fiind autorul primei variante elaborate a concepţiei ci- bernetice generalizate, cu un deceniu înainte de apariţia lucrării lui Norbert Wiener, Cibernetica . În 1938 a publicat primul volum al lucrării Psychologie consonantiste (vol. II, 1939) – prima expunere de mare amploare a unor principii ci- bernetice – în care încerca să explice fenomenele din natură, dar cu deosebire cele din cadrul bio- logiei şi psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse (legii reversibilităţii). A demonstrat caracterul multi- şi interdisciplinar al ciberneticii. S-a aple- cat şi asupra altor domenii, între care fizica, filo- sofia, psihologia, dreptul, literatura. Pornind de la experimentarea modului cum sunt transmise sunetele în organismul uman, a realizat, în 1932, lucrarea La phonoscopie, nouvelle méthode d’ex- ploration clinique , distinsă cu Premiul „General dr. Al. Papiu” al Academiei Române, urmată, în 1936, de Fonoscopia şi semiologia clinică . OSTROGOVICH, GIORGIO- UGO-AUGOSTO (23 aprilie 1904, Bucureşti – 13 iunie 1984, Roma), chimist Membru corespondent – 1 martie 1974 Studii liceale la Bucureşti şi Florenţa şi universitare (Facultatea de Știinţe, Secţia chimie) la Cluj, unde, în 1931, şi-a susţinut teza de doctorat Structura electronică a unor sisteme homo- şi hetero-arenice polinucleare ; în 1965 a primit titlul de doctor docent. Şi-a început ac- tivitatea în învăţământul superior în 1923, ca preparator suplinitor la Laboratorul de chimie organică al Facultăţii de Știinţe din Cluj, urmând apoi treptele ierarhiei didactice până la gradul de profesor titular (din 1948). Din 1949 a fost pro- fesor de chimie organică la Institutul Politehnic din Timişoara , între 1949 şi 1972 fiind şi şef al Catedrei de chimie organică. Paralel cu acti- vitatea didactică, a făcut studii teoretice şi ex- perimentale în domeniul structurii compuşilor organici, chimiei combinaţiilor coordinative cu liganzi organici imidici, echilibrelor protolitice ale unor compuşi triazinici, al mecanismului in- terconversiei stereoizomerilor iminici, al reacţii- lor de substituţie nucleofile în clasa derivaţilor acidului carbonic şi a compuşilor heterociclici, al obţinerii unei game foarte largi de compuşi organici, în special derivaţi ai acidului carbonic şi triazine sintetice, al nomenclaturii şi sistema- ticii funcţionale etc. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 100 de lucrări, studii, comu- nicări, apărute în ţară şi în străinătate, între care un Compendiu de elemente de stereochimie orga- nică (1971). Membru al societăţilor de chimie din Londra şi Paris. OTIMAN, PĂUN ION (28 mai 1942, Gârbovăţ, jud. Caraş-Severin ), inginer agronom şi economist Membru titular – 29 ianuarie 1999 (membru corespondent – 12 noiembrie 1993) Secretar general al Academiei Române (26 aprilie 2006 – 24 aprilie 2014); preşedinte al Filialei Timişoara (2004–2006 și din 2014) Discurs de recepţie: Viaţa rurală românească pe lungul drum între Flămânzi şi Uniunea Europeană sau Drama satului şi a ţăranului român într-un secol de iluzii, dezamăgiri şi speranţe (20 iunie 2007)