Viata academica in Banat

285 (1932–1933). A desfăşurat o intensă activi- tate didactică: asistent la Facultatea de Știinţe a Universităţii din Cluj (1926–1934), confe- renţiar (1934–1945), profesor (1945–1949) la Institutul Politehnic din Timişoara , apoi la Universitatea din Bucureşti (1949–1972), profesor consultant (din 1972) la Institutul Politehnic din Bucureşti; rector al Institutului Politehnic din Timişoara (1947–1949) şi al Universităţii din Bucureşti (1949–1950); mi- nistru al Învăţământului Superior (1953–1956); ministru al Învăţământului şi Culturii (1960– 1961, 1961–1962); ministru al Învăţământului (1962–1963); vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1965–1967) şi al Marii Adunări Naţionale (1969–1975). A desfăşurat o intensă muncă de cercetare ştiinţifică în domeniile chimiei analitice, chimiei fizice şi chimiei anorganice, aducând însemnate contribuţii în studierea mo- leculelor; a determinat constituţia şi proprietăţile unor combinaţii complexe, de tipul cupro- şi argento-tiosulfaţilor de amoniu, sodiu şi pota- siu. În domeniul chimiei fizice, a elucidat meca- nismul unor reacţii la întuneric. Autorul unei noi concepţii privind reacţiile redox. A elaborat me- tode conductometrice şi potenţiometrice pentru dozarea wolframitelor, mercurului, acizilor li- beri din sulfatul de aluminiu. A întreprins cer- cetări sistematice privind folosirea combinaţiilor hexaminocobaltice la dozarea cianurilor de fier şi a acidului ortoclorobenzoic. A elaborat o te- orie de oxido-reducere în analiza volumetrică. S-a ocupat de studierea descompunerii termice a metanului, de reacţiile de alcooliză, de deshi- dratarea unor cristalohidraţi şi de oxidare a unor metale. A realizat lucrări privind fizico-chimia sărurilor topite şi a unor lichide ionice, stabi- lindu-le proprietăţile termodinamice, electrice, refractometrice. Îi revine meritul de a fi inven- tat procedeul de polimerizare a acrilnitrilului. Rezultatele cercetărilor sale le-a făcut cunoscute în peste 200 de lucrări şi studii, apărute în presti- gioase reviste de profil din ţară şi din străinătate ( Introducere în chimia fizică ; Studiul cinetic al reacţiilor eterogene cu ajutorul datelor termogra- vimetrice ; Forţe şi potenţiale intermoleculare ş.a.). Redactor responsabil al unor periodice de profil: „Studii şi cercetări chimice”, „Revue Roumaine de Chimie”. Membru al Academiilor de Ştiinţe din Budapesta, Moscova, New York, Praga, Sofia, al Societăţii de Chimie din Franța, al Societăţii Internaţionale de Electrochimie. Laureat al Premiului de Stat (1962). NĂDĂŞAN, ŞTEFAN (19 august 1901, Timişoara – 23 septembrie 1967, Timişoara ), inginer Membru titular – 21 martie 1963 (membru corespondent – 2 iulie 1955) Vicepreşedinte al Academiei Române (18 martie 1963 – 8 aprilie 1966) Studii secundare la Timişoara (1911– 1915), la Eisenstadt, lângă Viena (1915–1918), în 1918 luându-şi bacalaureatul la Györ. Între 1920 şi 1924 a urmat cursurile Şcolii Politehnice din Timişoara , făcând parte din prima promoţie de ingineri. Din 1924 a intrat în serviciul C.F.R., activând în Atelierele C.F.R. din Timişoara până în 1948. În 1939 a susţinut prima teză de docto- rat la Politehnica din Timişoara Rezistenţa di- namică a fontei , devenind doctor inginer. A des- făşurat o bogată activitate didactică: asistent la Catedra de rezistenţa materialelor (1925), şef de lucrări (1939), profesor suplinitor (1940), pro- fesor definitiv (1942); a fost decan al Facultăţii de Electrotehnică (1949); şef al Catedrei de re- zistenţa materialelor (1953). Pentru uzul studen- ţilor a publicat Rezistenţa materialelor (4 vol., 1957–1963) şi Probleme de rezistenţa materiale- lor (1926, care a cunoscut apoi cinci ediţii, 1931, 1939, 1941, 1943, în colab.). În 1949 a înfiinţat primul Institut de Proiectare în Construcţia de Maşini, ulterior IPROM, pe care l-a condus până în 1954. Din 1951 a organizat şi a condus Secţia de oboseală şi ruperi fragile a metalelor din ca- drul Centrului de Cercetări Tehnice al Bazei de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara. A fost direc- tor al Bazei de Cercetări Ştiinţifice (1961–1962), al Centrului de Cercetări Tehnice (1963–1966). A iniţiat constituirea Comisiei de sudură a Academiei Române, al cărei preşedinte a fost între 1964 şi 1967; vicepreşedinte al Consiliului naţional al inginerilor şi tehnicienilor. Redactor responsabil al periodicelor „Studii şi cercetări de metalurgie” şi „Revue Roumaine des Sciences