Viata academica in Banat

243 Orfeu în Infern (2008). A scris eseuri ( Riscul în cultură , 1997; Spiritul românesc în fața unei dic- taturi , 1997), piese de teatru ( Bătrâna doamnă şi fluturele şi Culoarul cu şoareci, 1981–1982; Ursul și știuca , 2000), versuri ( Elegii parisiene , 1992), volumul de portrete literare și polemici Stricte amintiri literare (2001), precum şi scenarii de film ( Răutăciosul adolescent, 1969; Printre coline- le verzi , 1971). Romanele sale au apărut în mai multe ediții, unele fiind traduse în limbi străine (bulgară, franceză, germană, italiană, letonă, li- tuaniană, maghiară, rusă, suedeză). A publicat vol. de memorii Sensul vieţii (2 vol., 2003–2004). A tradus din Rainer Maria Rilke, Elegii duineze (2006, 2008). Redactor-şef la „România literară” (1970), director la „Contemporanul – Ideea eu- ropeană” (din 1990). Vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. A fost distins cu Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor (2000). BREDICEANU, TIBERIU (20 martie 1877, Lugoj, jud. Timiş – 19 decembrie 1968, Bucureşti), compozitor şi folclorist Membru corespondent – 26 mai 1937 (repus în drepturi – 3 iulie 1990) Studii muzicale la Lugoj (1884–1891), Kassa (în Cehoslovacia, 1891–1892), Blaj, Sibiu (1892–1895) şi Braşov (1903–1906). S-a numărat printre fondatorii Operei Române, Teatrului Naţional (1919) şi Conservatorului (1920) din Cluj, Societăţii Compozitorilor Români din Bucureşti (1920). A fost director al Operei Române din Cluj (1920), preşedin- te (1928–1947) şi director (1934–1940) al Conservatorului „Astra” din Braşov; director ge- neral al Operei din Bucureşti (1941–1944). S-a aplecat asupra folclorului românesc, culegând peste 2 000 de melodii populare din diverse zone, dar şi din alte ţări, încredinţând tiparului câteva culegeri de folclor: 170 melodii populare româneşti din Maramureş (1910); 810 melodii populare româneşti din Banat (1921–1925, lucrare premiată de Societatea Compozitorilor Români). Dragostea pentru creaţia populară şi profunda cunoaştere a folclorului românesc se degajă şi din compoziţiile sale: Quadrilul pe mo- tive române (1904); poemul muzical etnografic Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul în port, joc şi cântec (1905); La şezătoare (1908); Hora în la bemol major (1921); Colinde pentru voce şi pian (1924); Doine şi cântece poporale pen- tru voce şi pian (1927); Jocuri populare pentru pian (1928); La seceriş (1936); Patru dansuri sim- fonice (1951) ş.a. Aceleaşi motive folclorice se în- tâlnesc şi în muzica vocală ( Cine m-aude cântând ; Cântec haiducesc ; Năcăjit ca mine nu-i ; Pe unde umblă doru ; Pe sub plopi mă legănai ; Floricică de pe apă ; Toată-i lumea dintr-un neam ; Jelui-m-aş şi n-am cui ; Mioriţa etc.). A lăsat şi câteva stu- dii de muzicologie, apărute în diverse publicaţii: Nica, vestitul lăutar de la Lugoj (1903); Histoire de l ’ état actuel de recherches sur la musique po- pulaire roumaine (1928); Muzica din Banat şi compozitorul Ion Vidu (1932); Problema teatru- lui şi a muzicii din Braşov (1940); Romana: epo- ca şi istoria acestui dans (1941) ş.a. În politică, a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc şi deputat (1919–1920). Membru al Societății Compozitorilor Români, membru corespondent al Societăţii de Muzicologie din Paris. A fost distins cu Premiul pentru folclor al Societăţii Compozitorilor Români (1925), cu Premiul Naţional pentru Muzică (1927), cu „Ordinul Muncii”, cls. I (1956), „Ordinul Cultural”, cls. I (1967), Medalia „Bene Merenti” cls. I. „Maestru Emerit al Artei” (1952), „Artist al Poporului” (1957).