Viata academica in Banat

241 protecția florei (1986) ş.a. În calitate de secre- tar de redacţie şi coautor, a coordonat şi a în- grijit publicarea unor volume editate de Filiala din ClujNapoca a Academiei Române, precum: Făgetele carpatine (1982); Rezervaţia Pietrosul Rodnei la 50 de ani (1983); Recherches écologiques dans le Parc National de Retezat (1984); Pădurea şi poporul român (1987). Membru al Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Vegetaţiei, mem- bru de onoare al Societăţii Internaţionale de Fitosociologie şi preşedinte al Asociaţiei Române de Fitosociologie afiliată la Federaţia Internaţională de Fitosociologie. BRANIŞTE, VALERIU (10 ianuarie 1869, Cincu Mare, jud. Braşov – 1 ianuarie 1928, Lugoj, jud. Timiş ), publicist, memorialist şi om politic Membru de onoare – 7 iunie 1919 Studii gimnaziale la Sibiu şi universitare (Facultatea de Filosofie) la Budapesta. În anii studenţiei a făcut parte din Societatea academică literară „Petru Maior”. În 1891 şi-a susţinut teza de doctorat despre Andrei Mureşanu. În acelaşi an a fost numit profesor la Gimnaziul greco-or- todox din Braşov, unde nu a stat decât doi ani, consacrându-se apoi activităţii politice. A colabo- rat la diverse publicaţii ale vremii („Dreptatea”, „Tribuna”), în paginile cărora a publicat articole în favoarea memorandiştilor, considerate subver- sive de autorităţile austro-ungare, pentru care a fost condamnat la doi ani de închisoare; a exe- cutat 15 luni de detenţie în temniţa de la Vać. În Bucovina a pus bazele gazetei „Patria”, iar la Lugoj gazetele „Banatul” şi „Drapelul” . A de- pus o intensă activitate în vederea organizării Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la l Decembrie 1918. După Unire, în 1919, a fost nu- mit şef al Resortului Culte şi Instrucţiuni Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei. A militat pentru punerea bazelor la Cluj a unei universităţi române, pentru înfiinţarea unor instituţii de cultură în Banat şi în Transilvania, pentru crearea unui fond de teatru român etc. A debutat în paginile „Tribunei” cu o culegere de folclor. Articolele apărute în „Tribuna” şi apoi în „Transilvania” pe aceeaşi temă au fost reu- nite în volumul Muzică şi dansuri la români în veacurile XVI şi XVII (1900). A lăsat monografii despre Ciprian Porumbescu (1908); Alexandru de Mocsony (1910); Coriolan Brediceanu (1911); George Pop de Băseşti (1923); Andrei baron de Şaguna (1923). S-a remarcat şi în domeniul me- morialistic ( Amintiri din închisoare. Însemnări contimporane şi autobiografice ). BRÎNZEU, PIUS (25 ianuarie 1911, Vulcan, jud. Hunedoara – 1 iulie 2002, Timişoara ), medic Membru titular – 22 ianuarie 1990 (membru corespondent – 1 martie 1974) Studii liceale la Lugoj şi superioare (Facultatea de Medicină) la Strasbourg (1928– 1939). Încă din anii studenţiei a lucrat în cadrul Clinicii I chirurgicale din Strasbourg, unde, în 1939, a fost numit şef adjunct de clinică. În Franţa şi-a susţinut şi teza de doctorat Contributions à l ’ étude anatomoclinique des artérites oblitérantes chroniques des membres, distinsă cu Premiul „Louis Sencert”, atribuit o dată la trei ani celei mai bune teze de chirurgie; doctor docent în ştiinţe medicale (1966). A fost conferenţiar şi profesor la Institutul de Medicină din Timişoara (1945– 1981); director de clinică chirurgicală (1959– 1981); rector al Institutului de Medicină din Timişoara (1946–1976); medic secundar la Spitalul „Dr. Aurel Cândea” din Timişoara (1940). În 1947 a devenit medic primar în chirurgie. S-a