Viata academica in Banat
144 • S-au primit numeroase reviste şi cărţi de specialitate, cum este de exemplu revista „Acta Acustica” editată de Societatea Europeană de Acustică şi Curierul societăţii franceze de acustică, etc. • S-a participat la organizarea în comun a seriei de conferințe „Noise and Vibration” la Universitatea din Nis – Serbia, 2012, 2014 • Prin colaborări şi contracte de cercetare cu întreprinderi din Timişoara, Bocşa, Reşiţa, Arad, Aiud, Alba Iulia, Drobeta Turnu Severin, Craiova, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Oradea s-au rezolvat o mulţime de teme din domeniul vibraţiilor şi vibropercuţiilor. Unele din acestea au fost menționate în capitolul 2. Colaborări ştiinţifice s-au realizat şi prin afilierea membrilor Laboratorului de Vibraţii şi Vibropercuţii la societăţile ştiinţifice din ţară şi din străinătate cum sunt: • GAMM (Geselschaft für Angenwandte Mathematik und Mechanik) • Euromech (Societatea Europeană de mecanică) • European Acoustical Association • Societatea Română de Acustică • Societatea Română de Mecanică Teoretică şi Aplicată (SRMTA). Participări la manifestări ştiinţifice Membrii Laboratorului de Vibraţii şi Vibropercuţii au participat şi au comunicat lucrări ştiinţifice la un număr foarte mare de manifestări ştiinţifice, acestea fiind publicate în volumele sau proceedings-urile acestor manifestări. Printre acestea se amintesc: • Conferinţele naţionale de vibraţii mecanice desfăşurate la Timişoara până în anul 2005 • Ultraacustica’ 86 • Sesiunile anuale ale Comisiei de Acustică a Academiei Române începând cu anul 1985 • Simpozionul „Acustica şi vibraţiile structurilor mecanice” din cadrul Zilelor Academice Timişene (din 2013 cu indexare ISI) • Conferinţele de Dinamica Maşinilor-Braşov • Conferinţa Asociaţiei Europene de acustică – Ansvers 1996 • Conferintele „Noise and Vibration” – Nis, Serbia • Conferintele „Dynamical Systems. Theory and Applications” – Polonia Activitatea ştiinţifică desfăşurată în cadrul Laboratorului de Vibraţii şi Vibropercuţii a condus la obţinerea de rezultate valoroase atât cu caracter fundamental cât şi aplicativ. Această activitate este reflectată într-un număr de peste 350 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste de prestigiu din ţară şi din străinătate precum şi în volumele unor conferinţe, simpozioane şi seminarii ştiinţifice. De asemenea, s-au publicat manuale, monografii şi tratate în care sunt cuprinse şi rezultatele originale de cercetare ştiinţifică ale autorilor, cum este tratatul „Sisteme vibropercutante” premiat de Academia Română în anul 1986 sau cele doua monografii publicate de editura Springer în 2011 și 2015. Multe din aceste lucrări au fost citate de specialişti cunoscuţi în domeniu. Dragostea pentru cercetarea ştiinţifică a colectivului, efortul constant depus de fiecare în parte, raporturi trainice de colaborare au creat în Timişoara o adevărată şcoală în domeniul vibraţiilor recunoscută în ţară şi străinătate, confirmată şi cu ocazia Conferinţelor naţionale de vibraţii mecanice sau a Simpozionului internațional „Acoustics and Vibration of Mechanical Structures” ce se organizează din doi în doi ani la Timişoara.
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=