Viata academica in Banat

59 Proiectul susţine dezvoltarea de noi probe moleculare pentru uzul cercetătorilor prin oferirea accesului liber transnaţional la cele mai avansate tehnologii, resurse chimice şi expertiza ştiinţifica, şi promovează colaborarea dintre chimişti, biologi şi chemoinformaticieni, astfel încât să faciliteze descoperirea de noi compuşi cu activitate biologică. Prin realizarea proiectului, se obține accesul la o colecţie unică europeană de compuşi chimici comerciali si colectaţi de la chimiştii europeni. Proiectul este completat de un aspect instructiv – educativ marcat de activităţi de training şi educaţie pentru staff-ul care operează platformele HTS şi pentru utilizatorii lor având ca țintă îmbinătățirea calității cercetării. Formarea unor colective multidisciplinare s-a extins prin colaborările cu specialişti din institutele subordonate Academiei Române, respectiv Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu” din Bucureşti, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi şi Centrul de Chimie organică „C.D. Nenițescu” din Bucureşti etc. În sfera colaboratorilor se înscriu şi institute de învățământ superior sau de cercetare prestigioase cum sunt: Universitatea „Politehnica” Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Ştiinte Agricole a Banatului din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie (Timişoara), Institutul Național C&D pentru Electrochimie şi Materie Condensată şi Institutul de Sudură şi Încercări de Material, ambele din Timişoara, Institutul de Tehnologie Izotopică şi Moleculară, Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti etc. Odată cu iniţierea si dezvoltarea sistemului de finantare a cercetarii prin competiţie, cercetatorii s-au implicat in accesare de fonduri prin granturi al Academiei Romane si Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Astfel, în perioada 2004 – 2015 au fost obținute peste 20 granturi. Un rol important în constituirea colectivelor inter/multidisciplinare l-a avut participarea cercetătorilor Institutului de Chimie Timişoara la proiecte finanţate în cadrul Planului naţional de cercetare - dezvoltare obţinute prin competiţie. În perioada 2008 – 2015, în cadrul Programului National II s-a derulat un număr de 21 proiecte de cercetare în care Institutul a avut calitatea de coordonator şi 41 proiecte în calitate de partener. Fondurile exatrabugetare obţinute au contribuit la o creştere importantă a veniturilor cercetătorilor dar şi la creşterea bazei materiale prin achiziţionarea de aparatură şi echipamente performante, a materialelor consumabile inclusiv reactivii chimici. Amintim aici proiectul Nanomateriale cu porozitate controlată şi proprietăţi magnetice şi optice dirijate, obţinute prin metoda sol- gel şi sonosinteză, cu potenţial aplicativ în protecţia mediului, biologie şimedicină – NANOBIOMED, director de proiect: Cecilia Savii care a avut ca obiectiv dezvoltarea de materiale avansate cu proprietăţi magnetice, optice, biolo­ gice şi noi tehnologii pentru obţinerea acestora, precum şi diversificarea ariilor potenţial aplicative. S-au efectuat studii care au condus la nanocompozite magnetice, materiale obţinute prin entraparea biomoleculelor active în matrici anorganice şi matrici hibride anorganice- organice, luminofori willemitici dopaţi cu activator Mn(II) şi/sau Ce(III) şi s-au elaborat tehnologiile la nivel de laborator pentru aceste clase de materiale. Intre acestea, semnalăm obţinerea nanocompozitelor cu enzime entrapate. Studiul comparativ al activităţii proteolitice a preparatelor enzimatice libere şi imobilizate prin entrapare în gel de silice a arătat că activitatea relativă este mai mare la preparatele imobilizate decât la enzima nativă, fapt explicat prin protecţia asigurată de matricea de silice. În acelaşi cadru s-au obţinut luminofori anorganici cu emisie în domeniul verde al spectrului pentru care există aplicaţii în fabricarea tuburilor cu raze catodice, a lămpilor fluorescente, proiectoarelor de televiziune şi Aparat NOVA 1200 Quantachrome.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=