Viata academica in Banat
399 PROF. DR. IOAN MUNTEANU, MEMBRU DE ONOARE AL ACADEMIEI ROMÂNE Ioan Munteanu s-a născut la 23 iunie 1938, într-o familie de țărani, în localitatea Igriş, judeţul Timiş. Este căsătorit cu ing. Gheorghina Munteanu din 1971 şi are două fiice – Ioana şi Laura – absolvente ale Facultăţii de Medicină din Heidelberg, Germania (amândouă lucrează în prezent în Germania). În perioada 1945-1951 a urmat şcoa- la primară în comuna Igriş, iar între anii 1951-1955 – gimnaziul şi studiile liceale, în Timişoara, la liceul „Victor Babeş”. Pe parcur- sul întregii perioade de şcolarizare a obţinut premiul întâi. În 1961 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Timişoara, cu media 10, iar în anul 1972 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în medicină, cu teza Uterul cicatriceal după cezariană, cercetări clinice, radiologice şi experimentale. Activitatea profesională şi didactică a început-o ca extern (1958-1960, prin concurs), devenind ulterior intern (1960-1961, de asemenea prin concurs). În perioada 1961- 1963 a intrat secundar în specialitatea obste- trică-ginecologie; ca intern şi secundar şi-a desfăşurat activitatea în clinicile de chirurgie pediatrică, pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală, urologie, medicină internă şi boli infecţioase. În anul 1966 a devenit medic specialist în obstetrică-ginecologie şi în 1973 – medic primar obstetrică-ginecologie. A parcurs toate treptele ierarhiei didac- tice: preparator universitar (1963-1967), asis- tent universitar la disciplina obstetrică-gineco- logie (1967-1980), şef de lucrări la disciplina obstetrică-ginecologie (1980-1990), iar din 1990 – profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. În perioada 1980-1987 a fost numit şeful Clinicii I de Obstetrică-Ginecologie, devenind apoi şeful Clinicii Universitare de Prof. dr. Petru DRĂGAN , Acad. Păun Ion OTIMAN Obstetrică-Ginecologie „Bega”. A urmat o serie de cursuri de perfecţi- onare (în ţară şi în străinătate) în specialitatea obstetrică-ginecologie, printre care: • 1973 – curs de perfecţionare la Clinica Giuleşti (Bucureşti, prof. dr. P. Sârbu), în probleme de sterilitate-infertilitate; • 1976 – perfecţionare la Institutul Oncologic Cluj-Napoca (prof. dr. I. Chiricuţă); • 1978 – perfecţionare la Center for Microsurgery Academic Hospital St. Rafael (prof. dr. J. Brosens), Leuven, Belgia; • 1987 – perfecţionare la Barnes Hospital (prof. R. Petrie), Washington University, St. Louis, SUA; • 1987 – perfecţionare la Clinica de la Illinois University (prof. L. Lindheimer), Chicago, SUA. Activitatea ştiinţifică se concretizează într-un număr de 407 lucrări comunicate la manifestări ştiinţifice sau publicate în reviste de specialitate; dintre ele, 72 au fost comuni- cate (publicate) în străinătate, iar 335 – în ţară. A publicat în domeniul obstetricii şi al ginecologiei cărţi (tratate), atât în ţară, cât şi peste hotare: 1. Medicul Salvării , Capitolul III: Obstetrică-Ginecologie , I. Nubert, I. Munteanu, pag. 172-200; 1982, Editura Facla, Timişoara; 2. Tratat de patologie chirurgiclă , sub redacţia E. Proca, vol VII, Capitolul 16:
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=