Viata academica in Banat

345 În această atmosferă specifică bănăţea- nă, timişoreană, deşi afectat de mic copil de o poliomielită care-i va marca, din punctul de vedere al locomoţiei, toată viaţa, depăşeşte cu tărie handicapul, integrându-se în climatul mic burghez de bunăstare economică specifică sfâr- şitului de perioadă interbelică. Călătoreşte cu mama sa la băi în Cehoslovacia, la Techirghiol, face lungi excursii în zonele turistice de seamă ale Banatului, în podgoria Aradului, la Măderat, petrece verile la casa de vacanţă a unei familii prietene în frumoasa staţiune Moneasa, se împrieteneşte cu copiii de vârsta sa, într-un cuvânt, apreciază autorul, „am fost relativ retras de felul meu. Gaşca de care m-am cvaziataşat, se constituise din români sau copii care vorbeau şi româneşte”. Această perioadă fericită din copilăria sa, Zeno Simon, cu talent, o caracterizează astfel: „o viaţă de aur ... bine că am prins-o şi am profitat de ea (e vorba de familia sa şi ale prietenilor de familie), că peste mai puţin de 10 ani schimbarea de regim, de nivel de trai, au făcut ca bietele foste (destul de) ... doamne să devină slujnice acasă şi lucrătoare la amărâte de cooperative, ... soţii avocaţi, au ajuns ... deţinuţi la canalul Dunăre-Marea Neagră”, iar, „imediat după 23 august, va consemna autorul , odată cu ocuparea ţării de către „Armata Roşie şi Eliberatoare”, situaţia clasei de mijloc (şi nu numai), din care făcea parte şi familia Simon, este foarte bine caracterizată de titlul acestui capitol „se împute brânza”. În perioada studiilor de la renumitul liceu timişorean Loga, citeşte, la imboldul permanent al mamei, cu nesaţ cărţi importante ale autorilor literaturii române şi universale, şi, tot la insistenţele mamei, cu toate greutăţile financiare care au apărut după război, a înce- put să ia lecţii de engleză, franceză şi chiar de rusă. Se apropie de muzica clasică, Beethoven şi Chopin, fiindu-i compozitorii preferaţi la acea vreme. După, poate, o prea lungă prezentare a copilăriei, dar care este cea mai apropiată de atmosfera Timişoarei interbelice, Timişoarei autentice, profesorul Zeno Simon intră în „isto- ria” studenţiei şi a debutului în cercetare, „isto- rie” îndeosebi parcursă de cei mai mulţi dintre noi pe căi (aproximativ) paralele. Studenţia bucureşteană, excelentă ca performanţă, începută în plină perioadă de sovietizare a învăţământului românesc comunist, finalizată în anul 1957, când este angajat cercetător la Centrul de Cercetări Chimice ale profesorului Ilie Murgulescu. Din cei cinci ani de facultate, parcur- gând circa 40-45 de discipline, remarcă câţiva profesori de excepţie ai chimiei româ- neşti şi nu numai, precum Ilie Murgulescu, Gheorghe Spacu, V.E. Sahini, Tatiana Oncescu, V. Sergiescu, dascăli care, prin înalta lor compe- tenţa ştiinţifică şi imensa dăruire, au atenuat mult „efectele” sovietizării din acele grele şi tulburi vremi pentru învăţământul românesc dar şi pentru întreaga societate. Cartea are un consistent capitol profe- sional, axat atât pe activitatea de profesor la Universitatea de Medicină şi la Universitatea de Vest din Timişoara, cât şi pe rezultatele de excepţie în domeniul chimiei computaţiona- le a cercetătorului Zeno Simon. Dar despre acest capitol al vieţii şi activităţii profesorului şi cercetătorului Zeno Simon, autorul acestor rânduri nefiind chimist, după cum sugerează chiar autorul în capitolul 12, îl va sări. Ultimul capitol al cărţii, „Un soi de Simon şi Metz Saga” , pentru cunoscătorii cât de cât ai vieţii bănăţene şi timişorene este fasci- nant, iar pentru necunoscători sunt convins că este deosebit de interesant. În primul rând, pentru faptul că autorul descrie viaţa unei familii timişorene multietnice şi multicon- fesionale, familie în care se vorbeau curent trei-patru limbi şi se reuneau cel puţin patru religii (ortodoxă, catolică, protestantă şi, nu în puţine cazuri, mozaică). Ce bogăţie spirituală şi lingvistică pentru un copil, ca Zeno Simon, născut şi crescut într-o atmosferă atât de boga- tă spiritual cum a fost cazul familiei Simon, atât de tolerantă. Nu pot încheia aceste prea sărace rânduri de prezentare a unei cărţi atât de bogate în date, fapte, atitudini, sentimente etc., fără a răstălmăci puţin şi gândurile autorului despre familia, căsnicia sa cu extrem de talen- tata sa soţie, Pupe, pe care o cunosc bine de peste 55 de ani, din studenţie. Trebuie să spun, fără nici un ocoliş, chiar dacă nu-i convine sărbătoritului, că Zeno Simon a avut un mare noroc întâlnind-o pe Pupe, alături de care, cu care a trăit aproape jumătate de secol. Cu pasiunea şi talentul binecunoscut, îmi amintesc şi acum, în lungile discuţii pe care le-am avut cu Pupe în biroul său de bibliograf şi director, despre admiraţia cu care vorbea despre soţul