Viata academica in Banat

28 În sfârşit, am amintit acest moment dramatic al Academiei Române cu credinţa adâncă şi curată că iertarea este omenească, este creştinească, dar şi cu convingerea fermă, parafrazându-l pe marele pictor spaniol Goya, că uitarea (poate) naşte monştri, noi monştri” 10 . Argumentele prezentate anterior au fost, din păcate, eludate drastic de evenimentele petre- cute în Academia Română în perioada 1975-1989, perioadă în care sunt admiși ca membri titu- lari Elena Ceaușescu (1974) și Nicolae Ceaușescu (1985, academician și președinte de onoare al Academiei Republicii Socialiste România), fără a mai fi aleși timp de aproape 15 ani membri noi. Revoluția din Decembrie 1989 găsește Academia Română înjumătățită și îmbătrânită (în pragul dizolvării biologice), cu 93 de membri și șapte funcționari, din care o șefă de cabinet și un șofer. VIAȚA ACADEMICĂ ÎN BANAT DUPĂ 1948 Încă înainte de anul 1948, viața științifică din Banat se coagulează în jurul unor perso- nalități precum: Cornel Micloși , Dan Mateescu , Remus Răduleț , Ilie Murgulescu , Coriolan Drăgulescu , Alexandru Cisman , formați la Berlin-Charlottenburg, Karlsruhe, Göttingen, Dresda, Nancy, Versailles etc., profesori în Școala Politehnică care au construit nucleele de bază ale Bazei de Cercetări a Academiei Republicii Populare Române, creată la 1 septembrie 1951 11 . În timp, studenţi de frunte ai Politehnicii din Timişoara, dovedind reale calităţi de cercetare şi didactice, vor deveni profesori, alături de maeştrii lor, iar, mai apoi, membri ai Academiei Române . În noua generaţie de oameni de ştiinţă ai Politehnicii din Timişoara, s-au remarcat profesorii Ştefan Nădăşan, Aurel Bărglăzan , Ioan Anton , Toma Dordea , Gheorghe Silaş , Vasile Cocheci , Traian Sălăgean . Contribuţiile lor remarcabile în domeniul ştiinţelor tehnice şi al dezvol- tării învăţământului politehnic, prezentate în detaliu în partea a II-a a acestei cărți, constituie piatra de temelie, fundaţia solidă şi, totodată, recunoaşterea, atât în ţară cât şi în străinătate, a temeiniciei pregătiri inginereşti la Școala Politehnică de la Timişoara. Din anul 1951, în laboratoarele Bazei ştiinţifice şi ale catedrelor de profil se vor dezvolta și cercetări de excepţie în domeniile medicinei, agronomiei, lingvisticii, în jurul profesorilor, membri ai Academiei Române, Pius Brânzeu , Benedict Menkes , Gheorghe Lupaşcu , Petre Spânul , Irimie Staicu , Gheorghe Ivănescu , formaţi, asemenea colegilor din Politehnică, la mari şcoli universitare europene și americane: Strasbourg, Viena, Manhattan-Kansas – SUA etc. Perioada la care ne referim acum, 1948-1989, a fost una dintre cele mai grele şi mai complexe din întreaga istorie a României. Aici trebuie să precizăm și faptul că în anul 1951 (1 aprilie) se înființează, prin decizia Academiei Republicii Populare Române, Institutul de studii româno-sovietice, institut care a funcționat, conform datelor de arhivă găsite în ulti- mul timp, până în anul 1957. Ocupaţia sovietică, ideologizarea excesivă, dar, în mod deose- bit, destructurarea instituţiilor democratice şi înlocuirea lor cu organismele totalitarismului, distrugerea societăţii civile, degradarea libertăţilor academice şi universitare, limitarea, până la dispariţie, a libertăţii cuvântului şi a opiniilor, au făcut să apară, în prima fază, confuzii ideologice şi dispute între generaţii. În acest context, este firesc să ne punem întrebarea: cu ce a contribuit fiecare academician, profesor sau cercetător, predecesorii sau contemporanii noştri, la progresul ştiinţei româneşti, a academismului, a învăţământului, culturii şi economiei bănăţene? Pentru a răspunde cât mai corect la această întrebare, pentru a aşeza pe fiecare personalitate a perioadei în galeria timpului, la locul unde i se cuvine, pentru a evalua cât mai bine meritele şi erorile, luminile şi umbrele acestor bărbaţi care au trăit şi lucrat sub vremuri grele, nu trebuie să eludăm contextul social-politic amintit anterior. Prin urmare, factorul determinant în apreci- erea personalităţii profesorilor, academicienilor, oamenilor de ştiinţă, în evaluarea eforturilor şi efectelor activităţii lor, trebuie să fie rezultatele perene, peste timp, roadele muncii făuritoare de oameni, şcoală, ştiinţă şi sisteme. În noul context, consider că ar fi o mare greşeală dacă am proceda, asemenea comuniştilor şi altor extremişti de stânga sau de dreapta, negând totul şi pe toţi, pentru că au aparţinut unei anumite perioade. Orice om, în oricare perioadă, are luminile 10 P.I. Otiman – Marea dramă a Academiei Române , Edit. Academiei Române, 2013 11 Activitatea Bazei de Cercetări Timișoara este prezentată în Capitolul 2