Viata academica in Banat

278 „Applied Mathematics and Computation”, „Advances in Mathematical Physics”, „Central European Journal of Physics”, „Meccanica” etc. A coordonat numeroase proiecte și programe naționale și internaționale privitoare la efectele neliniarităților în studiul vibrațiilor mediilor con- tinue, tehnici numerice și experimentale pentru determinarea pulsațiilor proprii ale unor sisteme vibrante, metode numerice originale aplicate în studiul vibrațiilor parametrice și neliniare, stu- diul pulsațiilor barelor etc. Membru al Societății Române de Mecanică Teoretică și Aplicată și în Comisia de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Robotică din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. A fost distins cu Premiul Senatului Universității „Politehnica” din Timișoara (2012) și cu Premiul Filialei Timiș a Asociației Generale a Inginerilor din România (2012). MARTIN, MIRCEA AURELIAN (12 aprilie 1940, Reşiţa ), critic şi istoric literar Membru corespondent – 26 septembrie 2014 Studii liceale la Reşiţa şi universitare (Facultatea de Filologie) la Bucureşti, fiind li- cenţiat în teoria literaturii, critică literară şi fol- clor. În 1980 şi-a luat doctoratul în filologie în cadrul Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti cu teza G. Călinescu, critic şi isto- ric literar. Privire teoretică. A desfăşurat o bogată activitate didactică în cadrul Catedrei de teorie literară şi literatură comparată a Facultăţii de Filologie din Bucureşti, pe care a condus-o între 1990 şi 2006. Paralel a fost director al Editurii Univers (1990–2000), al revistei „Euresis” (din 1990) şi al revistei „Cuvântul” (2004–2006), di- rector editorial al Editurii „Paralela 45” (2002– 2004) şi al Editurii „Art” (2006–2012). Din 2006 este director al Centrului interdisciplinar de studii europene şi româneşti „Tudor Vianu” al Universităţii din Bucureşti. A debutat în 1959 la „Contemporanul”. A colaborat la reviste din întreaga ţară: „Amfiteatru”, ,,Argeş”, „Cronica”, „Luceafărul”, ,,România literară”, „Steaua”, „Viaţa românmească”. Este autorul a numeroase cărţi, între care: Generaţie şi creaţie (1969; ed. II, 2000); Critică şi profunzime (1974; ed. II cu titlul Geometrie şi fineţe, 2004); Tudor Vianu şi neoclasi- cismul (1974); Identificări (1977); Albert Beguin- Marcel Raymond (1980, în colab.); G. Călinescu şi „complexele” literaturii române (1981, ed. H, 2002); Dicţiunea ideilor (1981); Introducere în opera lui B. Fundoianu (1984); Singura cri- tică (1986; ed. II, 2006) ş.a. A coordonat volu- mele: Explorări în trecutul şi în prezentul teoriei literare româneşti (2006); Identitate româneas- că – Identitate europeană. Conferinţele „Cuvântul” (2008); Universitas. A fost odată un cenaclu... (2008). A făcut parte din colectivul care a rea- lizat Dicţionarul scriitorilor români şi Dicţionarul esenţial al scriitorilor români. A coordonat ediţia critică Opere Fundoianu - Fondane, din care au apărut volumele Poezia antumă şi Beaudelaire şi experienţa abisului (2013). Membru al Asociaţiei internaţionale a criticilor literari (din 1990), fondator (1991) şi preşedinte (1991- 2000) al Asociaţiei erditorilor români, vicepre- şedinte (2004–2010) şi preşedinte (din 2010) al Asociaţiei de literatură generală şi comparată din România, membru al Academiei Latinităţii (Paris/Rio de Janeiro, 2005). A fost distins cu pre- mii ale Uniunii Scriitorilor (1969, 1977, 1981), ale revistelor „Flacăra” (1986), „Amfiteatru” (1986), „Ateneu” (1992), „Euphorion” (2004), „Mozaicul” (2005), „Convorbiri literare” (2006, 2009); Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer (2000) şi Ordinul Naţional al Braziliei „Cruzeiro do Sul” în grad de Comandor. Cetăţean de onoare al municipiului Reşiţa.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=