Viata academica in Banat

20 este scos din toate funcţiile juridice deţinute în statul maghiar, înlăturare cu implicaţii financiare și materiale grave asupra numeroasei sale familii. Vincenţiu Babeş a avut nouă copii, care au urmat studii universitare la Viena şi Budapesta, cu sprijinul material, prin bursele Familiei Mocioni (susținuți de fraţii Andrei şi Alexandru). Printre copiii lui Vincenţiu Babeş îl găsim şi pe Victor Babeş , student la facultăţile de medicină de la Budapesta şi Viena, unde îşi susţine şi doctoratul în medicină, acesta fiind viitorul academician, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei știinţifice, creatorul primului institut de cercetări în domeniul din România, colaborator ştiinţific apropiat al marelui savant francez Louis Pasteur. Din acest moment, Vincențiu Babeș se ocupă din ce în ce mai mult de ziarul Albina, înfiinţat şi finanţat de colegul şi prietenul său Andrei Mocioni , devenind, totodată, unul dintre susţinătorii activismului bănăţean, în discordanţă cu ideile fruntaşilor ardeleni, adepţii pasivis- mului în lupta politică a românilor din Banat şi Transilvania. Vincenţiu Babeş , imediat după constituirea, pe rând, a Partidului Naţional Român din Banat şi din Transilvania, devine, după aprecierea profesorului G. Cipăianu, unul dintre „artizanii” unificării celor două partide din provinciile româneşti şi ai mişcării memorandiste cu privire la situaţia grea a românilor din statul dualist austro-ungar. Vincenţiu Babeş are o intensă activitate publicistică. Publică mai multe articole în proble- ma limbii române în şcolile din Banat, în „Amicul poporului” şi alte articole referitoare la drepturile românilor din imperiu în Concordia, Ost und West, Gazeta de Transilvania etc. Dar, activitatea publicistică cea mai susţinută şi-o dedică Vincențiu Babeş ziarului Albina, apărut la Viena în anul 1866, sub direcţia lui. Timp de zece ani, ziarul Albina va promova, prin condeiul multor intelec- tuali bănăţeni şi transilvăneni, cauza românilor din imperiul austro-ungar, solicitând autonomia Transilvaniei și a Banatului, şi pentru integrarea provinciilor româneşti în Daco-România. Vincenţiu Babeş , susținut de mulţi intelectuali patrioţi români, câştigă mandatul de depu- tat în Dieta de la Budapesta, luând parte activă în dezbaterile parlamentare referitoare la drepturi- le tuturor naţionalităţilor din imperiul habsburgic, elaborând un proiect de lege a naţionalităţilor, prin care se cerea cu insistenţă drepturi egale la învățătură în limba maternă, inclusiv înfiinţarea unei universităţi româneşti. Activităţile multiple ale lui Vincenţiu Babeş : publicistice, istorice, literare, dar mai presus de toate, cele politice, de apărare a drepturilor naţionalităţii române, l-au făcut demn de a fi chemat în anul 1866 ca membru fondator al Societăţii Literare Române, din Banat, viitoarea Academie Română. În Academia Română, Vincențiu Babeş este preocupat de istoria meleagurilor sale, de cercetările arheologice privind perioada romană a Daciei, efectuând săpături în vestigii- le daco-romane din situl arheologic de la Berzovia, Caraş-Severin. Vincențiu Babeş participă la lucrările Secţiei istorice a Academiei Române, întocmind aprecieri ale lucrărilor istorice propuse pentru premiile Năsturel-Herescu, Adamachi. În perioada 1898-1899 este ales preşedinte al Secţiei istorice a Academiei Române. Profesorul clujean G. Cipăianu, care i-a dedicat o documentată şi frumoasă monografie, sintetizează cel mai bine, în cartea sa 8 , întreaga activitate a membrului fondator al Academiei Române, din Banat, a omului politic, istoricului şi patriotului român: „Meritele ştiinţifice ale lui Vincenţiu Babeş nu pot aspira la o comparaţie cu colegii săi de la Academie, Alexandru Odobescu, George Bariţ, A.D. Xenopol. El a fost mai mult un om cu vaste cunoştinţe. Cu spirit de pătrundere şi discernământ, cu idei şi opinii utile, mijlocind de multe ori influenţa Academiei, ajutorul ei spiritual şi material pentru românii din Austro-Ungaria şi nevoile lor culturale. A contribuit la propăşirea culturii mai mult cu o ştiinţă orală, cu verbul, cu o judecată cumpănită, rostită judicios în problemele prioritare dezbătute, sprijinind iniţiative care veneau din afară spre Academie sau impulsuri pornite din ea. Parţial, prezenţa lui la Academie este caracterizată în cuvinte potrivite, la 26 ianuarie (st. v) 1907, de Ioan Kalinderu, care îl evoca pe Vincenţiu Babeş: „Mulţi dintre noi ne aducem cu plăcere aminte de bătrânul cu cuvântul vioi, cald, blând şi afabil, care se întreţinea cu fruntaşii noştri politici şi literaţi despre chestiunile la ordinea zilei”. 8 G. Cipăianu – Vincenţiu Babeş , Edit. Facla, 1980, p. 157