Viata academica in Banat

199 CAPITOLUL 8 BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE FILIALA TIMIŞOARA Dr. Ioan DAVID ... Episcop Augustin Pacha. O stradă împovărată de istorie. Palatul Episcopal Romano- Catolic, o clădire impunătoare. Episcopia, înfiinţată la Cenad în 1030, a fost transferată la Timişoara în 1732. Şi, tot pe aici, şi-a purtat paşii, în zilele de 7-8 martie 1866, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În drumul său spre exil. La doar câţiva alţi paşi, o casă tipică pentru secolul al XVIII-lea, imobil ce a adăpostit, în perioada 1791-1947, sediile unor tipografii, edituri, redacţii de gazete şi biblioteci. Aici, în acest imobil, şi-a deschis porţile, la 15 mai 1815, Biblioteca Klapka, prima instituţie publică de acest fel din Imperiul Habsburgic, care împrumuta cărţi şi care avea o sală de lectură. Peste drum, o altă clădire monumentală, un alt edificiu cu o mare încărcătură emoţională. În 1886, Prefectura dispune construirea imobilului de pe strada Lonovits, nr. 8, astăzi Episcop Augustin Pacha nr. 7, pentru un scop public. Construcţia, realizată după planurile arhitectului timişorean Jakob Klein, în stilul Renaşterii germane, a fost finalizată cinci ani mai târziu şi a costat 31.000 de florini, sumă suportată integral de Prefectură. Astfel, în 29 august 1891, aici, în aceas- tă clădire, s-a inaugurat Muzeul de Istorie şi Arheologie din Banat, găzduind, la acea vreme, colecţiile Societăţii de Arheologie, înfiinţate în 1872 de Ormós Zsigmond, de unde respectivei clădiri i se trage şi apelativul de „Casa Ormós”, fondator al primului ziar timişorean în limba maghiară („Temesi Lapok”, 1 mai 1872). În forma iniţială, în jurul statuii Minervei, înaltă de 2,25 metri, ce străjuieşte faţada clădirii, cu o deschidere de 13,80 metri, şi sub streaşină, erau amplasate şapte plăcuţe, ce conţineau numele erudiţilor Johann Ioachim Winckelmann, Titus Livius, Herodot, Antonius Bonfinius, Taylor Momsen, Francisc Pulasky, Nicolaus Istrantius, însemne ce au fost înlătu- rate în 1940, cu ocazia renovării edificiului. Din 1941, clădirea primeşte o nouă destinaţie, adăpostind, Biblioteca Comunală până în 1953, când devine lăcaş pentru Biblioteca Academiei Române, Filiala Timişoara. După „momentul Klapka”, numărul bibliotecilor din Banat a sporit, iniţierea şi dezvoltarea unor astfel de instituţii destinate lecturii publice nu au avut caracter restrâns. Bunăoară, se vorbeşte de un fond de bibliotecă la Oraviţa încă din 1836, iar în 1867, chiar de Biblioteca Academiei Române, Filiala Timișoara – înfățișarea actuală.