Viata academica in Banat

18 Crezul său politic, după expresia biografului T. Botiş, este expus într-un articol memorabil apărut în anul 1861 în Gazeta Transilvaniei, în care reafirmă dreptul românilor şi a celorlalte popoa- re din imperiu la autonomie, limbă, cultură, condamnând cu fermitate încorporarea Banatului în Ungaria. Caracterul său puternic îl face să respingă cu fermitate propunerea pentru demnitatea de Guvernator al Transilvaniei, să refuze mandatul de deputat în Dieta de la Budapesta, deşi câştigase alegerile în colegiul Lugoj, precum şi neacceptarea unor onoruri (titluri nobiliare, ordine, medalii) ale statului dualist maghiar, atitudini similare extrem de rar întâlnite, din păcate, la intelectualii de astăzi din România. Pe lângă activităţile politice şi culturale, numeroase şi prestigioase, Andrei Mocioni a spri- jinit cu generozitate, prin burse şi alte susţineri materiale, pregătirea superioară a multor tineri din Banat şi Transilvania, a înfiinţat şi susţinut financiar ziarul „Albina” , apărut la Viena în perioada 1866-1877, şi încă multe acţiuni filantropice destinate cauzei românilor. Toate meritele sale remarcabile îl recomandă în anul 1866 pentru înalta calitate de membru fondator, din Banat, al Academiei Române, alături de Vincenţiu Babeş . În anii următori, starea sa precară de sănătate îl împiedică însă să participe direct și activ la lucrările Academiei Române. O sinteză remarcabilă a vieţii şi operei lui Andrei Mocioni îi face, după trecerea sa la cele veșnice, colegul său de Academie, Vincenţiu Babeş 3 : „Prin energia sa, prin agerimea minţii sale, precum şi prin manierele sale gentile, el răpia cu si ne pe semenii săi, mai vârtos pe mulţimea noble- ţei rurale, unguri, croaţi, sârbi, armeni şi români. Andrei Mocsonyi era bărbat frumos, de statură mijlocie, de temperament vivace, d-o eleganţă aleasă, cu o voce pătrunzătoare, vorbea perfect limbile: latină, germană, maghiară, franceză, sârbă şi română, anume şi pe cea macedo-română, căci în casa părintească mai vârtos aceasta din urmă se folosea.” Viaţa şi opera sa sunt cel mai profund prezentate de către biografii săi 4 , astfel: „Istoria nobilului senior Andrei de Mocioni , atât de intim şi prin atâtea fapte comune, se îmbină cu istoria mai recentă a naţiunii sale, a celor trei şi jumătate milioane de Români din monarhia austriacă, încât una fără de alta nu se poate scrie exact. Bărbat de înaltă ţinută intelectuală şi socială, cu o înfăţişare plăcută şi impunătoare, aparţinând prin originea, averea şi calităţile sale personale clasei de elită a societăţii contimporane, Andrei Mocioni este una dintre figurile cele mai reprezentative ale neamu- lui nostru din sbuciumata epocă a absolutismului. Mintea lui luminată, clar văzătoare, inima sa româ- nească, gata de orice jertfă, şi autoritatea sa necon- testată a influenţat şi chiar dominat, mai toate acţiu- nile importante şi hotărâtoare din vieaţa contimporană a Românilor subjugaţi din Banat.” Cel de al doilea membru fondator al Academiei Române din Banat, Vincenţiu (Vichentie) Babeş , spre deosebire de confratele său, Andrei Mocioni , are o ascendenţă mult mai modestă, mai complicată şi încă incomplet elucida- tă. Cert este că s-a născut în satul bănăţean Hodoni, fostul comitat (judeţ) Torontal, nu departe de Timişoara, sat în care, după aprecierile biografului Ilie Gropşianu 5 , la începutul secolului al XIX-lea, în Hodoni, sătean fruntaş era Iacob Babeş, bunicul, 3 V. Babeş – Note biografice a vieţii şi activităţii decedatului Andrei Mocioni (Mocsonyi) , Analele Academiei Române, seria II, tom V, secţ.I, 1883, p.4-5 4 Ibidem 3, p.99 5 I. Gropşianu – Vincenţiu Babeş , 1984, pag. 34 Vincențiu Babeș Bust Parcul central Timișoara