In memoriam Acad. Ioan Anton

Academie » Noutati » Home » In memoriam Acad. Ioan Anton


In urma cu zece ani a trecut la cele vesnice acad. Ioan Anton,  personalitate marcanta a invatamantului superior si om de stiinta de recunoastere internationala.
Nascut la 18 iulie 1924 in localitatea Vintere, Jud. Bihor, a urmat cursurile liceului din Beius si a absolvit Institutul Politehnic Timisoara in 1948.
Din ianuarie 1949 de cand a devenit cadru didactic, viata sa a fost legata de Institutul Politehnic din Timisoara, respectiv Laboratorul de Masini Hidraulice. A fost formator de scoala si de directii de cercetare in domeniul masinilor hidraulice, cavitatiei si al lichidelor magnetice, conducand  40 de teze de doctorat in domeniu. A avut contributii importante la dezvoltarea hidroenergeticii romanesti, fiind premiat de statul roman si cel iugoslav pentru aceasta. Tratatele  sale, Turbine Hidraulice si Cavitatia (I, II), ca de altfel si celelalte carti si lucrari stiintifice sunt cunoscute si apreciate in intreaga lume.
In anul 1963 profesorul Ioan Anton a fost ales in Academia Romana, conducand apoi acest prestigios for stiintific ca presedinte in perioada 1981-1984 si vicepresedinte 1974-1990.
Cele 41 de serii de absolventi ingineri hidraulicieni ii sunt recunoscatoare mereu pentru formarea lor profesionala si umana.
Acad. Ioan Anton a contribuit decisiv la dezvoltarea patrimoniului Politehnicii din Timisoara cu 29 de imobile. In mandatul sau de rector 1971-1981 s-au construit cladirile: Facultatea de Electrotehnica, Facultatea de Constructii, Facultatea de Chimie, Atelierul Scoala, Centrul de Calcul, Pavilionul de Orologerie si Mecanica Fina, Pavilionul Laboratoare Electrotehnica, Caminele 19-22, Caminele de garsoniere, Cantina 4 Complex, etc., realizandu-se astfel un mic oras in mijlocul orasului.
In aceasta perioada Politehnica a avut cea mai mare dezvoltare din istoria sa de 100 de ani, creandu-se conditiile invatamantului modern de azi.
Pentru toate acestea ii suntem recunoscatori academicianului Ioan Anton si ii aducem un binemeritat omagiu.

Centrul de Cercetari Tehnice Fundamentale si Avansate Filiala Timisoara a Academiei Romane

LANGUAGES

  • Engleză
  • Română

EVENIMENTE

mai
14
vin
11:00 am LUCIAN BLAGA Concepte dogmatice,... @ Academia Română Filiala Timișoara
LUCIAN BLAGA Concepte dogmatice,... @ Academia Română Filiala Timișoara
mai 14@11:00 am – 1:00 pm
LUCIAN BLAGA Concepte dogmatice, Autor Prof. univ. dr. IOAN BIRIȘ Vineri, 14 mai 2021, ora 11 Join Zoom Meeting https://us04web.zoom.us/j/73279451805?pwd=YmJCYmE5cGYwR0M2bUJXclY3QUhDZz09 Meeting ID: 732 7945 1805 Passcode: blaga